Tehnici simple și eficiente de persuasiune

Tehnici simple și eficiente de persuasiune

Așa cum am reținut din articolul comunicării eficiente, oamenii ar trebui să comunice mai mult, nu doar să vorbească între ei. Unii încearcă, alții reușesc chiar să-și impună punctul de vedere, o parte reușesc să domine prin cuvinte. Cine sau ce face diferența? 

Evident că “secretul” constă  în simplitatea exprimării și în construcția mesajului, care este mai eficientă dacă se prezintă sub forma piramidei inversate: cu cele mai importante informații la începutul mesajului, iar cele secundare la final, exact ca în figura de mai jos. 

Este clar că, indiferent că suntem la muncă, participăm la un interviu de angajare, avem o întâlnire de afaceri sau  dorim să luăm masa în familie, obiectivul principal al mesajelor noastre este acela de a-i convinge pe ceilalți. De ce să fii convingător sau persuasiv? Pentru că reprezintă cea mai sigură cale spre a obține tot ceea ce-ți dorești, atât în viață, cât și în carieră. 

Uneori nu este de ajuns doar să fii un bun specialist dacăa nu reușești să convingi oamenii de pregătirea ta profesională, de abilitățile și aptitudinile tale. De multe ori se întâmplă ca oameni bine pregătiți profesional să piardă în favoarea altora, care au fost mai convingători. Atunci când aceștia vorbesc cu o anume certitudine, ceilalți „văd” că sunt siguri pe ceea ce spun.  

Arta persuasiunii, chiar dacă diferă de la o situație la alta și îmbracă haine diferite de la om la om, are unele tehnici de bază, care pot fi aplicate în majoritatea cazurilor. Eu îți propun în clee ce urmează 7 metode simple de persuasiune, prin care tu să-ți atingi obiectivele mai ușor și mai rapid. 

Cine nu insistă, nu convinge 

Primul pas și poate cel mai important în demersul oricui de a fi convingător. Nicio idee mare nu s-a impus din prima încercare, fără a întâmpina rezistență sau prejudecăți din partea oamenilor. Tine minte! Ai nevoie de minim 2 argumente pentru a convinge pe cineva si de maxim 3. De ce?  Dacă folosești un singur argument, omul care te ascultă o să considere că e prea “slăbuță” argumentarea ta, iar dacă o să ai mai mult de 3 raționamente, acesta o să se întrebe ce interese ascunse ai.

Pozitiv versus negativ 

Ca să poți convinge pe cineva, trebuie să fii o persoană plăcută. Atunci când dorești să exprimi idei, păreri sau pur și simplu povestești, este de preferat să nu folosești negații sau expresii negative, deoarece acestea pot crea o barieră mintală între tine și interlocutor. Este de preferat să construiești mesajul utilizând cuvinte în tonuri pozitive, chiar și atunci când e vorba de a refuza sau a nu fi de acord. Cum sună mai bine: „Nu știu să fac asta!” sau „Știu să fac altceva / multe altele!” ?

Îndrăzneala nu a omorât pe nimeni 

Uneori nu e bine să fii molcom si plăpând, pentru că nu reușești să îndupleci așa. Îndrăzneala este cea care convinge. Cei mai mulți lideri sunt îndrăzneți, au curaj să iasă în fața și să se facă auziți. Tocmai îndrăzneala lor îi determină pe ceilalți să îi urmeze. Atenție însă, granița dintre îndrăzneală și impertinență poate să fie incertă urneori. De aceea trebuie să ții în frâu discusul și comportamentul care poate trece drept obrăznicie.  

Empatie, nu doar simpatie

Convingerea poate fi manifestată și prin entuziasm, intensitatea vorbirii, naturalețe, sinceritate, prezență, etc. Unde se regăsesc toate acestea cel mai bine? În expresia feței, gesturi, postură, mișcările corpului, etc. Desigur, convingerea noastră trebuie să vină din interior. Dacă oamenii vor observa că ne prefacem atunci când le vorbim sau le răspundem nu vor oferi veridicitate niciodată celor spuse de noi, cu atât mai puțin credibilitate. 

„Vorba dulce, mult aduce

Nu te zgârci cu laudele și complimentele, atunci când meritate. Vei putea observa cum comunicarea devine mai bună, pe lângă faptul că te poate pune și într-o lumină mai bună. Totuși, mare atenție la cum folosești complimentele. Este de preferat să depistezi corect „acel lucru diferit și original” pe care-l posedă interlocutorul și să-l complimentezi în concordanță. Folosește-te de umor și inteligență.

Așteptat versus neașteptat

Cu siguranță că reușești să atragi atenția mai ușor atunci când comunici contrar așteptărilor oamenilor. Comunicarea care pune accent pe surprinderea interlocutorului va avea întotdeauna un caracter memorabil. Pentru a face dintr-o idee o convingere, trebuie, așadar, găsită o cale prin care aceasta să fie comunicată într-un mod care sparge toate tiparele. Nu porni o sesiune verbală spunând omului din fața ta care este scopul tău final. Dacă dorești să-l convingi mai repede și ușor, lasă-l să creadă că a fost ideea lui. 

„Mai răruț, că-i mai drăguț”

Într-o lume atât de mare, cu siguranță că oricine își poate găsi locul. Dar, cu cât un lucru sau o persoană sunt mai rare, cu atât valoarea lor crește și vor fi dorite de mai mulți oameni. Dacă faci pe cineva să creadă că ceea ce îi oferi tu, este cu adevărat rar, atunci șansele de convingere cresc mult. De exemplu, dacă ești chemat la un interviu și te prezinți ca un specialist sau profesionist pe care îl găsești mai greu și mai rar, atunci succesul este aproape. Ca și în publicitate, imaginea și prezentarea vând primele. 

Fiecare dintre noi avem un stil propriu prin care încercăm să convingem sau să-i dominăm prin comunicare pe cei din jur. Tu ce strategie adopți pentru a te face „auzit” și pentru a-ți impune punctul de vedere. Ce alte tehnici de persuasiune utilizezi? 

Discuții cât mai convingătoare îți doresc! 

Surse foto: unsplash, pixabay, pexel, freestocks.

Share this Post